Apel la grațiere

en versionuk      ro version Romania-Flag

 PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI – DOMNUL KLAUS WERNER IOHANNIS –

APEL PENTRU GRAŢIEREA DLUI GREGORIAN BIVOLARUgregorian-bivolaru-465x390

STIMATE DOMNULE PREȘEDINTE,

Asociaţia Civică DREPTATE cu sediul mai sus rubricat vi se adresează în calitate de persoană juridică cu obiectiv fundamental apărarea drepturilor omului, pentru a vă solicita graţierea domnului Gregorian Bivolaru, cetăţean român, care în anul 2006 a primit azil politic în Suedia, ca răspuns al justiției statului suedez la abuzurile şi nedreptățile comise de organe și instituții ale statului român.

Prin urmare, invocăm prerogativele şi atribuţiile dumneavoastră constituţionale, prin care acordați grațierea individuală şi mediaţi „între puterile statului, precum şi între stat şi societate.”

            Apelul nostru este motivat de nenumăratele abuzuri săvârşite de autorităţile statuluiApel gratiere Grieg timp de peste patruzeci (40) de ani, împotriva dlui Gregorian Bivolaru, care i-au încălcat flagrant drepturile civice și libertățile fundamentale, consfințite de Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului și garantate de Constituția României.

 

  1. Încă din 1971, conform documentelor de la CNSAS – Gregorian Bivolaru a avut dosar de urmărire – din cauza corespondenţei cu Mircea Eliade.
  2. În 1972 a fost pentru prima dată condamnat la un an (1) şi opt (8) luni închisoare pentru tentativă de expediere în străinătate a unui album fotografic, faptă pentru care a fost graţiat.
  3. În 1973 a fost din nou anchetat pentru încercarea de obţinere de literatură interzisă în timpul regimului comunist, iar ulterior, în 1974 i s-au făcut percheziţii la domiciliu şi i-au fost confiscate reviste şi cărţi cu caracter filozofic şi spiritual.
  4. După interzicerea în 1982 a tuturor practicilor spirituale şi desfiinţarea facultăţii de psihologie de către conducerea statului din acea vreme, dl Gregorian Bivolaru a continuat să predea yoga în clandestinitate, fapt care i-a adus în 1984 o nouă arestare, perioadă în care a fost încarcerat cu lanţuri la mâini şi la picioare, suferind bătăi și torturi. La data de 04.1984 Gregorian Bivolaru a fost arestat sub acuzaţia de conspiraţie împotriva lui Nicolae Ceauşescu.
  5. În 1989 a fost arestat din nou şi deşi nu a existat nici o acuzaţie, a fost internat împotriva voinţei sale în spitalul psihiatric de înaltă Securitate de la Poiana Mare, cu recomandarea de a i se administra medicaţie foarte puternic nocivă, însă dr. Leonard Hrişcu, medicul de atunci al spitalului a refuzat să-i administreze medicaţia indicată de Securitate, deoarece diagnosticul era total nejustificat.
  6. În 2010 domnul Gregorian Bivolaru se adresează Tribunalului Bucureşti, care prin sentinţa din 01.07.2011 recunoaşte că domnia sa a fost persecutat politic în regimul comunist şi îl declară nevinovat faţă de toate presupusele acuzaţii.
  7. De-a lungul timpului dl Gregorian Bivolaru a primit mai multe ameninţări scrise, iar asupra vieţii sale au existat mai multe atentate.

– În 1994, la Costineşti a fost bătut în camera sa și deși au fost identificați pe loc agresorii, poliţia a refuzat să deschidă vreo anchetă şi să investigheze cazul.

– În februarie 1995 a urmat un alt atentat asupra vieţii domniei sale, care a avut loc în chiar apartamentul său din strada Serg. Turturică nr. 4, devastat de un incendiu violent care a dus la explozia apartamentului, ceea ce a provocat serioase şi importante daune materiale. Din expertiza tehnică s-a concluzionat că deflagraţia a fost produsă de o mână criminală.

  1. În 03.2004 peste 300 de reprezentanţi ai instituţiilor statului: serviciile secrete, procurori, poliţie, jandarmi au început o campanie de o agresivitate fără precedent în România, în care oameni aflaţi în propriile case au fost puşi la pământ, cu bocancul şi arma la tâmplă. Aceste fapte au fost cercetate în detalii de organizaţii de drepturile omului, printre care şi APADOR CH – Comitetul Helsinki, care prin rapoartele întocmite şi prin declaraţiile publice au luat atitudine faţă de abuzurile şi persecuţiile comise de organele puterii de stat.
  2. Pe 03.2004 dl Gregorian Bivolaru a fost reţinut pentru o aşa-zisă trecere frauduloasă a frontierei la Nădlac, în condiţiile în care domnia sa avea paşaport perfect valabil şi nu exista în acel moment nici un ordin de restricţie pe numele său, referitor la ieşirea de pe teritoriul ţării. Dl Bivolaru a fost trimis la Tribunalul Bucureşti unde a fost reţinut în arest pentru 29 de zile, însă sub cu totul altă acuzaţie şi anume relaţii sexuale „cu un minor.”
  3. În 2005 a fost iarăşi acuzat de alte fapte, printre care evaziune fiscală.
  4. Pe 04.2005 Poliţia suedeză îl reţine de domnul Gregorian Bivolaru în Malmo, sub aceleaşi acuzaţii de sex cu o minoră de 17 ani şi jumătate (vârsta la care de altfel putea consimţi la relaţii sexuale), minoră forţată de procurorii din România să dea aceste declaraţii, pe care le-a şi retractat a doua zi.
  5. Pe 04.2005 urmează alte acuzaţii din partea autorităţilor române la adresa domniei sale: trafic de fiinţe umane şi crimă organizată. Pentru toate aceste acuze Gregorian Bivolaru a fost ţinut în detenţie timp de şapte (7) luni, până în 21.10.2005.

Dar, după toate aceste acuzaţii, Instanţa de fond Tribunalul Sibiu a dispus ANULAREA tuturor capetelor de acuzare, întărită de Curtea de apel Alba Iulia, care a respins ca nefondat apelul Parchetului. Parchetul a formulat recurs la Înalta Curte de Casaţie. Trei judecători ai ICCJ au format completul de judecată care a casat achitările dlui Gregorian Bivolaru, pentru surprinzătorul motiv de a i se oferi acestuia şansa de a se apăra.

Cum a fost posibil ca acelaşi complet care a casat cele două sentinţe anterioare ce l-au achitat pe dl G. Bivolaru, motivând cităm: „pentru a le oferi inculpaţilor posibilitatea de a se apăra, respectând astfel drepturile lor procesuale”, revine asupra deciziei, îl condamnă pe dl Bivolaru trecând peste propria argumentație juridică?

Mai mult decât atât, această decizie de casare a fost dată de un complet nelegal, deoarece unul dintre membri săi nu era numit prin decret prezidenţial, ca atare nu era judecător inamovibil. În mod bizar, completul celor trei (3) judecători nu a dispus trimiterea dosarului la instanţa de fond, ci a reţinut cauza direct spre judecare.

  1. Prin urmare, în loc să-i ofere şansa ca prin comisie rogatorie dl Gregorian Bivolaru să se apere, la data de 06.2013 magistraţii acestui complet l-au condamnat la şase ani de închisoare, pedeapsă disproporţionată în raport cu acuzaţia adusă (s-a vizat maximul pedepsei).

Avem în acest sens o dovadă a complicităţii dintre justiţie şi mass-media, care constă într-un film prin care Asociaţia noastră a fost martoră la tot acest joc de culise dintr-o pseudo-conferinţă de presă ţinută chiar în sala de judecată a ICCJ, loc destinat procedurilor judecătorești și în care urma să fie reprezentat dl Gregorian Bivolaru.

La toate aceste farse judiciare şi abuzuri anunţate cu surle şi trâmbiţe de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin vocea procurorului general George Bălan: trafic de droguri, prostituţie, organizaţie paramilitară, crimă organizată, se mai adaugă o durată de opt (8) ani şi şase (6) luni de proceduri într-un mega-dosar cu multe capete de acuzare, din care vânătorii dlui Gregorian Bivolaru abia au scos o condamnare trasă de păr şi la propriu şi la figurat (pentru că Dumitru Mădălina a fost trasă literalmente de păr de către anchetatori).

Şi în Suedia, la cererea expresă a autorităţilor române, dl Gregorian Bivolaru a fost ţinut în regim de detenţie cu izolare completă, deşi acest fapt contravine Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care stipulează că un regim de izolare mai mare de douăsprezece (12) zile este o formă gravă de tortură şi prin urmare, interzisă de toate statele europene.

  1. Pe 10.2005 Curtea Supremă din Suedia respinge cererea de extrădare a dlui Gregorian Bivolaru, cu motivaţia că acesta nu o să beneficieze de un proces corect în România şi riscă să fie persecutat şi hărţuit pentru convingerile sale, potrivit Legii cu privire la extrădare (din declaraţia Anettei Swedow, procuror în cazul Bivolaru).
  2. Pe data de 01.2006 dl. Gregorian Bivolaru primeşte oficial azilul politic în Suedia, iar pe 10.02.2006 a primit documentele oficiale de liberă circulaţie conform Convenţiei de la Geneva din 1951.
  3. Autorităţile române au fost extrem de consecvente în a-l vâna pe dl Gregorian Bivolaru, fapt pentru care la 01.2016 au falsificat un act oficial emis de statul român, prin publicarea pe eumostwanted. eu a unei informaţii absolut falsă, prin modificarea încadrării juridice a deciziei nr. 2107/14 iunie 2013, care, din act sexual cu o minoră a devenit „exploatare sexuală şi pornografie infantilă”, deşi în realitate, încadrarea juridică a condamnării era „raport sexual cu un minor.”
  4. Prin urmare, la data de 02.2016 dl Gregorian Bivolaru a fost arestat la Paris pe baza unei încadrări juridice false, fără să i se respecte statutul de azilant politic în Suedia, stipulat de Convenţia de la Geneva din 1951, cu drept de liberă circulaţie în toate ţările europene, mai puţin în România. Ca urmare a acestui fals făcut de Poliţia română, a fost încarcerat într-o închisoare de maximă siguranţă, laolaltă cu cei mai mari infractori. În final, în urma hotărârii de extrădare, statul francez îl trimite conform procedurilor, în arest. Autorităţile franceze au grăbit extrădarea lui Gregorian Bivolaru fără nici un temei justificat şi au urgentat mersul lucrurilor ca şi când ar fi avut o înţelegere prealabilă cu autorităţile române, fără a mai respecta anumite termene legale.

 

În timp ce dl Gregorian Bivolaru era deţinut în închisoarea de maximă securitate de la Fresnes – lângă Paris datorită falsurilor făcute de poliţia română, la Bucureşti, în Sala drepturilor omului din Casa Poporului, avea loc dezbaterea publică pe tema Garanţii legale pentru respectarea drepturilor omului în cadrul metodelor speciale de supraveghere, la care au participat atât reprezentanţi ai instituţiilor statului, precum şi ONG-uri profesionale şi de apărarea drepturilor omului. Unul dintre principali organizatori ai evenimentului, respectiv Centrul de Resurse Juridice a lansat către toţi participanţii îndemnul „să privim puţin spre viitor, să vedem cum despărţim apele. Pentru că suntem în procedurile şi practicile de dinainte de `89.

Prin tot acest demers pe care Asociaţia noastră îl face către dumneavoastră personal şi către instituţia prezidenţială, dorim să se facă dreptate în baza temeiurilor legale, pentru ca toate aceste mari semne de întrebare care planează asupra funcţionării sistemului judiciar român să dispară.

O altă dovadă în plus în sprijinul celor de mai sus este şi prezenţa domnului procuror Anton Chaborski în timpul percheziţiilor, alături de procurorul Bălan. Ataşăm în acest sens filmul cu dosarele descinderilor din 2004 pe care vi-l punem la dispoziţie. Menţionăm că Procurorul Chaborski este acelaşi care îl ancheta pe dl Gregorian Bivolaru înainte de `89, iar domnul Bălan a fost acuzatorul din 2004.

Vă solicităm în mod public, prin intermediul acestei cereri de graţiere a dlui Gregorian Bivolaru să vă delimitaţi de conspiraţia care subjugă România, de jocurile de culise care se fac în spatele reprezentanţilor instituţiilor statului de drept, şi să concretizaţi în acest fel propria dumneavoastră declaraţie publică – după ce aţi aflat că sunteţi alesul poporului român la alegerile din toamna lui 2014 – cităm: „Ne-am luat ţara înapoi!”

În sprijinul demersurilor pe care le-aţi făcut ca şi candidat, dar şi al acţiunilor concrete pe care considerăm că le puteţi realiza ca Preşedinte, ne-am bucura să vedem concreteţea acestora, a „lucrului bine făcut” în sistemul judiciar.

Campania judiciară împotriva dlui Gregorian Bivolaru a fost în tandem cu o imensă campanie mass-media, care a menţinut permanent un circ mediatic, alimentat de serviciile secrete şi procurori. Dl Gregorian Bivolaru a fost stigmatizat atât de către Parchet, cu numele de cod „Crist” cât și de mass-media, cu apelative ca „monstrul ăsta de Bivolaru.

În final putem concluziona că este de domeniul evidenţei încercarea „justiţiei” din România în „parteneriat” cu mass-media, de a obţine prin inducţie şi persuasiune adeziunea populaţiei la condamnarea lui Gregorian Bivolaru, singurul român, după cunoştinţele noastre, pe capul căruia în anul 2004 mass-media – cotidianul Ziua, postul de televiziune Prima tv.– au pus un preţ de 50 000 de lei pentru cine va da „relaţii” despre domnia sa.

Alături de domnul Bivolaru a cărui viaţă este în pericol (scrierea pe un zid cu vopsea roşie a sintagmei „Bivolaru mort”) nenumăraţi cursanţi ai şcolii pe care a înfiinţat-o suportă şicane, jigniri, ba chiar ameninţări cu moartea, ajungându-se în primăvara acestui an până la agresarea fizică (înjunghiere) şi molestarea fizică violentă.

Dl Gregorian Bivolaru, în ciuda tuturor persecuţiilor și a acuzațiilor, s-a dovedit un militant pașnic al promovării valorilor spirituale, iar printre altele este autor a peste cincizeci (50) de cărți din diferite domenii, multe dintre ele fiind traduse în alte limbi.

Anexăm prezentei un DVD, care conține 2 filme și poze.

Cu sinceritate,

Preşedinte

Galambos Tiberiu

Anunțuri

5 gânduri despre „Apel la grațiere

  1. Cu toate ca nu am urmărit acest subiect de-a lungul anilor si prin urmare nu as fi putut răspunde dacă as fi fost întrebată ce cred in privința acestui om, am in bibliotecă cateva cărți scrise de Gregorian Bivolaru ,foarte bine structurate ,in alte domenii decit Yoga, carti pe care le apreciez foarte mult(asta nu înseamnă ca sint împotriva practicantilor Yoga).
    Urmărind tot materialul prezentat, este evident că acest om a fost vânat si hăituit. Ce obsesie bolnavă a putut avea…cine? Si de ce?
    Sa vedem, se va gasi cineva cu un dram de constiinta care sa facă lumina in cazul acestui om?
    Este cineva atât de curajos sa recunoască public ca este nevinovat?
    Câte capete ar trebui sa cadă in această situație?
    Cum s-ar putea ascunde mincinoșii ?
    Este foarte adevarat ce spune presedintele Asociatiei Civice cu privire la perceptia oamenilor asupra unui subiect.
    Astept cu nerăbdare răspunsul presedintelui !

    Apreciază

  2. Pingback: Call for amnesty | Asociația Civică DREPTATE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s